La fel ca în multe alte limbi semitice, structura verbală arabă se bazează, de obicei, pe o rădăcină triconsonantică, care nu este prin natura sa un cuvânt, dar conţine sensul semantic. Consoanele š-r-b, de exemplu, arată rădacina care înglobează sensul larg de „a bea”, s-r-q, „a fura”, ‘-k-l, „a mânca” etc.
Cuvintele se formează prin ataşarea la radăcina triconsonantică (sau, rareori, cvadriconsonantică) a unei structuri vocalice şi a unor afixe (prefixe, sufixe, infixe). În mod tradiţional, gramaticienii arabi au folosit rădacina f-‘-l, „a face”, ca prototip pentru formarea cuvintelor. De la oricare rădacină triconsonantică, se pot forma până la zece forme (în araba clasică cincisprezece), fiecare cu prototipul său particular. Aceste forme, alături de participii şi nume verbale, sunt principalele mijloace de formare a vocabularului în limba arab&#imba arabă[/b].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu